GHIDUL ALEGĂTORULUI: Tot ce trebuie să ştii despre alegerile din 10 iunie
Posted by: Unknown Posted date: 01:27 / comment : 0
Ghidul alegătorului, pus la dispoziţie de Autoritatea Electorală Permanentă, oferă toate detaliile în legătură cu desfăşurarea scrutinului din 10 iunie: cine are drept de vot şi cine poate candida, tipurile de liste electorale, actele de identitate necesare pentru a vota, etapele votării, modalitatea în care se atribuie mandatele, dar şi infracţiunile şi contravenţiile prevăzute de lege.
Consultă integral Ghidul alegătorului.
Potrivit documentului, constituie infracţiuni următoarele fapte:
- Înscrierea cu ştiinţă în copia de pe lista electorală permanentă sau în copia de pe lista electorală complementară a unor persoane care nu sunt înscrise în lista electorală permanentă sau în lista electorală complementară - infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani;
- Împiedicarea prin orice mijloace a liberului exerciţiu al dreptului de a alege sau de a fi ales - se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea unor drepturi. În cazul în care, prin fapta descrisă anterior s-a pricinuit o vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii care necesită pentru vindecare îngrijiri mai mult de 60 de zile sau care a produs una dintre următoarele consecinţe: pierderea unui simţ sau unui organ, încetarea funcţionării acestora, o infirmitate permanentă fizică ori psihică, sluţirea, avortul ori punerea în primejdie a vieţii persoanei, pedeapsa cu închisoarea este e la 3 ani la 10 ani
- Violarea prin orice mijloace a secretului votului de către membrii biroului electoral al secţiei de votare ori de către alte persoane constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani
- Promisiunea, oferirea sau darea de bani, bunuri ori alte foloase în timpul campaniei electorale, precum şi în scopul determinării alegătorului să voteze sau sî nu voteze o anumită listă de candidaţi ori un anumit candidat, precum şi primirea acestora de către alegători constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. Aceeaşi pedeapsă se aplică şi persoanei care votează fără a avea drept de vot ori alegătorului care votează de mai multe ori în ziua alegerilor. tentativa se pedepseşte
- Tipărirea şi utilizarea de buletine de vot false, introducerea în urnă a unui număr suplimentar de buletine faţă de cele votate de alegători, falsificarea prin orice mijloace a documentelor de la birourile electorale, precum şi utilizarea unui act de identitate nul sau fals, constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 7 ani. tentativa se pedepseşte.
- Atacul prin orice mijloace asupra localului secţiei de votare, furtul urnei sau al documentelor electorale, ruperea sigiliilor se pedepsesc cu inchisoare de la 2 ani la 7 ani dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă. tentativa se pedepseşte
- Deschiderea urnelor înainte de ora stabilită pentru închiderea votării, precum şi utilizarea urnei speciale în alte condiţii decât cele prevăzute de lege, se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani
- Încredinţarea urnei speciale altor persoane decât membrilor biroului electoral al secţiei de votare se pedepseşte cu închisoare de la 1 an la 5 ani. Aceeaşi pedeapsă se aplică şi persoanelor care transportă urna specială fără a face parte din biroul electoral al secţiei de votare. tentativa se pedepseşte
- Votarea de către o persoană care nu are drept de vot, precum şi votarea de mai multe ori în ziua alegerilor se pedepsesc cu închisoare dela 6 luni la 5 ani. tentativa se pedepseşte.
http://www.realitatea.net/w4_ghidul-alegatorului-tot-ce-trebuie-sa-stii-despre-alegerile-din-10-iunie_935442.html
Niciun comentariu: